luni, 30 mai 2016

Dilema chelnerului (II)

După povestea cu morală de data trecută, astăzi vom încerca să reflectăm asupra zicerilor unui fost prim-ministru al României care creează un scenariu fantastic cu binoame, servicii şi personajul de Cartoon Network, Băsescu, care vrea să stăpânească lumea, toate reunite sub sloganul apetisant "Lupta anti-corupţie ucide". Este cu adevărat impresionant să auzi despre tragedii precum cea a directoarei de şcoală sau a patronului de la Hexifarma. O parte a presei a avut grijă să le promoveze cu obstinenţă arătând cu degetul şi ridicând mingea de uraniu la fileu unor voleibalişti nerăbdători să puncteze în Parlament astfel umplând de sânge legislaţia penală în materie de corupţie. Chiar prieteni de-ai mei îmi confirmă că oamenii au ajuns încet-încet la dilema chelnerului, disperaţi şi plictisiţi de interminabila luptă anti-corupţie televizată, aparent fără rezultate notabile pentru mai binele lor.

Eu aş vrea să vă propun un alt scenariu de film, cu alte binoame şi cu totul alte servicii (publice, spre exemplu) având drept erou principal chelnerul nostru cu dileme sau pe oricare din noi. 

Să zicem că într-o zi, unui oarecare cetăţean, familia îi este spulberată pe o trecere de pietoni de către o maşină de teren condusă de odrasla aproape minoră a unui şmecher de Hexifarma, băut şi furios că i-a sărit cineva în faţă când îşi roda cadoul de la tăticul său. Din păcate, unul din copii lui supravieţuieşte şi este dus de urgenţă la spital, unde chelnerul nostru aleargă cu disperare să dea medicului preţul atenţiei prioritare în a salva ceea ce a mai rămas din viaţa lui. Iar medicul, cu argumente solide, face tot ce este posibil în lungile zile comatoase până când, o infecţie intra-spitalicească sfârşeşte ceea ce oamenii au reuşit să salveze. "Soarta", zice cu ipocrită şi predefinită durere bunul medic. Soarta, desigur.

Apoi Soarta te aleargă pe la interminabilele birouri şi nesfârşitele hârtii acoperitoare, obiecte din muzeul birocraţiei altor secole. Tot Soarta te dijmuieşte pentru doi metri de groapă şi patru beţivi cu lopeţi, care cu cinism îţi spun că este pământul prea tare şi este nevoie de ceva consistent ca să păstreze măcar aparenţa onorabilităţii tratamentului pentru rămăşiele a ceea ce nu le aparţine şi de care nu le pasă. Iar mâna Sorţii iese vivace de sub sutana cu firet de aur să îşi facă planul tarifar, cu smerită lăcomie şi glas baritonal.

Şi când totul s-a petrecut în ţărâna de unde a venit, chelnerul nostru, pustiu într-o casă golită de Soartă, ascultă surd la televizoare problema binoamelor şi a serviciilor, spusă de alte guri, prea-pline de propria lor îndestulare. "Lupta anti-corupţie ucide", îngăimă chelnerul nostru robotic, timp în care, într-un club de fiţe dintr-o strategică capitală europeană, un puşti aproape minor îşi sărbătoreşte pedeapsa cu suspendare dată într-un statistic caz de omor din culpă pe trecerea de pietoni.

Morala tuturor moralelor este imoralitatea însăşi.

Sfârşit...

vineri, 27 mai 2016

Dilema chelnerului (I)

Înainte de orice aş dori să precizez că prima parte al acestui punct de vedere personal despre lume şi societate l-am împărţit în două capitole distincte: primul, o poveste fantastică care nu a fost, nu este dar poate fi reală; iar al doilea capitol este o reflecţie pe o temă dată de unii care vorbesc mai mult decât gândesc. Să purcedem, deci, la drum, cititorule...

A fost o dată, ca mai întotdeauna, un chelner anost care servea slugarnic şi plictisit de viaţă într-o cârciumă neautorizată dintr-o fundătură de capitală Europeană... să îi spunem "La Stere". Clienţii cârciumii erau în general cei din lumea bună, a căror maşini de fiţe ocupă trotuarele din lipsă de parcare şi a căror declaraţii de avere erau pline de moşteniri fabuloase sau împrumuturi excentrice. Munca personajului nostru, remunerată prost şi parţial la negru prin falsificarea numărului de ore din program sau a tipului contractului de muncă, consta în a servi seară de seară gurmanzii clienţi în generoase chefuri, obscene prin limbaj şi triviale prin comportament. Meltenismul superior afişat de importantele personaje, bârfele josnice şi insolenţa lăudăroşeniei acestor mâncători de ceafă de porc îl frustrau pe bietul nostru chelner obligat să îi suporte bombănind sudalme printre buzele cicatrizate într-un rânjet de slugă idioată. "...'ţii mamei voastre de nenorociţi, nu vă mai ia DNA-ul odată de şpăgari, că din cauza voastră merge ţara asta prost..." mulţumea după ce îşi lua plata servitutii sale, lipiţi pe frunte umilitor de cheflii clienţi. Şi aşa îşi ducea zilele chelnerul nostru, între salariul mai mic ca o factură la întreţinere şi suta de euroi daţi în scârbă de cei satisfăcuţi.

Şi într-o zi blestemele i-au fost ascultate şi lumea bună a fost luată pe la diverse audieri şi transformate în vedete de televiziune, stele căzătoare pe un cer negru de smoala luptei anti-corupţie dintr-o ţară aflată într-un context geo-politic complicat. Şi viaţa chelnerului nostru s-a schimbat din acel moment, după ruga sa, gherţoii clienţi dispărând odată cu şpăgile lor generoase, nemuncite, rod al corupţiei endemice din administraţia publică. Şi aşa îşi ducea zilele chelnerul nostru din salariul mai mic ca o factură la întreţinere.

Şi într-o zi, cam prin luna mai al unui an cam ca cel curent, cârciuma s-a închis din lipsă de clienţi, lăsând pe bietul nostru chelner cu mult timp liber în cv şi în portofel. Şi aşa îşi ducea zilele chelnerul nostru citind rubricile de angajări de la mica publicitate.

Morala: Când în Ţara-Chelnerilor-cu-Dileme şpaga ajunge mai mare ca salariul, ai grijă măi Guvernule să ridici suficient economia astfel încât, atunci când negrul de îl plătea dispare, să nu îl afecteze prea tare pe omul de rând, căci altfel votează PSD la toamnă. 

miercuri, 20 mai 2015

Contra transilvănismului antinaţional (I). Agenţii de influenţă

Aseară, din dintr-o greşeală pe care mi-o asum, am urmărit peroraţiile unui nene, care se recomandă ca fiind Sabin Gherman, la un post de televiziune regional: Look tv. Tema monologului cu caracter critic: naţionalismul românilor ca nărav prost. Nu al unora dintre co-naţionalii săi, al tuturor. De la vlădică la opincă. Este un subiect interesant, de bună-seamă. Dar ia să vedem ce zice gânditorul fără basc, printre altele:

- Naţionalismul românesc este bazat pe minciună şi mistificare, neavând un fundament istoric real. Cu alte cuvinte, tot neamul lui, din care se recomandă că ar face parte, este un produs de laborator al propriei propagande. Deci, mai uşor cu naţiunea asta română căci ea nu există pe bune, aşa cum preabine îl învaţă propaganda maghiară de ceva veacuri. Şi îl cred căci pare a fi un bun urmaş al speciei de dobitoace bipede de plug pe care maghiarii lui o defineau dispreţuitor şi o găseau ca majoritară în Transilvania şi pe care, mai degrabă o includeau în tratatele zoologice, decât în tratatul celor trei naţiuni conlocuitoare ale acelor meleaguri. Evident că minotaurul domestic, cum eu cred că se autodefineşte ca specie de mamifere, nu are în vedere, în dezbaterile sale critice despre propaganda naţională în general, că mitizarea unor personaje sau evenimente istorice este element cheie oriunde pe lumea asta, în special în draga lui Ungarie, pe care se simte dator să o slujească cu veneraţie (cum vom vedea mai jos). Negarea identităţii naţionale, specifică "postmodernismului" de soldă a ultimelor două decenii, este o obsesie aproape patologică a formatorilor de opinie şi istoricilor plătiţi regeşte de fundaţii şi firme de influenţă maghiare în România. Naţiunea română nu mai are dreptul să fie o naţiune, nu mai avem dreptul la simboluri naţionale, la mituri şi personalităţi exponenţiale, nu mai avem dreptul să ne numim o civilizaţie milenară care, nu este neapărat occidentală, nu este neapărat orientală, este doar ea însăşi. În general, dragii mei, nouă ar trebui să ne fie ruşine să mai fim români, să ne ruşinăm de obârşiile noastre, să ne fie jenă cu părinţii, moşii şi strămoşii noştri, aşa cum explicit ne spune acest Sabin Gherman când îşi mărturiseşte, jenat de el însuşi, vinovăţia sa şi a părinţilor săi că ar fi putut crede şi făptui o patrie a celor de neam românesc. Aşa să îl ajute Dumenzeu.

- Alipirea teritoriilor locuite de români şi româneşti prin fibra lor istorică, s-a făcut prin abuz de forţă şi a fost tratată de administraţia română ca pe o colonizare a unor teritorii anexate. Este o supă reîncălzită servită încă de prin anii '30 de propaganda sovietică şi preluată de propaganda fascistă maghiară a ultimilor ani. Slujitorii acestor idei sunt destui prin Transilvania, mai ales din rândurile pseudointelectualităţii "transilvănene" contemporane. Ea se bazează pe un soi de "nostalgie a Imperiului civilizator", poveste bine încălzită la microunde de nostalgicii Ungariei mari şi uşor halită de un public semidoct, dar pe bune şi pe dreptate, sătul de o ineficienţă şi o ticăloşie greu de suportat a administraţiei româneşti actuale. Această abordare este bazată pe truncherea, plăsmuirea şi decontextualizarea informaţiilor şi a faptelor istorice. Spre exemplu, dat chiar de vorbitorul nostru de aseară, dl. Sabin Gherman, care a găsit ca unic argument al Declaraţiei Parlamentului din Chişinău din 27 martie 1918 privind unirea cu România, "tunurile lungi ale armatei române aţintite pe Parlament". Acum eu ce să cred despre autorul acestei afirmaţii: că este prost sau ticălos? Chiar este necesar să argumentăm de ce armata română era prezentă pe teritoriul Basarabiei în contextul dezmembrării Imperiului Rus şi al anarhiei, al jafurilor, nenorocilor şi subumanităţii ce a însoţit acel proces istoric? Păi, simultan, armata română era şi la Odessa şi am refuzat împărţirea Ucrainei propusă de Polonia. Dar evident că dl. Ghermany nu are de unde să cunoască acest amănunt căci nu i-a fost servit de punctajele de la Budapesta privind "tendinţele imperialiste ale României".

(Va continua..)

marți, 7 octombrie 2014

Domnu' Victor ne dă nouă lapte, brânză, carne, ouă

Despre patologia politicii româneşti s-a spus şi s-a scris enorm însă despre patologia minciunii şi ipocriziei personajelor care infestează viaţa politică românescă s-a scris destul de puţin. Poate pentru că nu prea avea cine să scrie, majoritatea celor care comentează aceste aspecte fiind doar ceva mercenari, ei înşişi nişte ipocriţi şi nişte mincinoşi (prin omisiune sau altfel) de acelaşi calibru ca şi cei despre care scriu.

Evident nu am să fac o istorie a acestor lucruri în viaţa publică românescă căci nu cred să fie suficient spaţiu pe serverul google să le menţionez fie şi parţial pe cele mai relevante, însă am să aduc în discuţie cazul cel mai relevant al contemporaneităţii imediate: Victor Viorel Ponta.

Pe scara evolutivă, ilustrul urmaş al lui Pinocchio din Verona sau Tirana (depinde cui povesteşte despre originile sale), este o formă umanoidă de Homo Băsescus cu basc roşu de Che Gargara. Mieros în campanii electorale şi "ferm" în afara lor, gata să îşi pună calul senator şi fă-meile pe masă, domnu' Victor trece candid, prin temele majore ale zilei, aşa cum sunt reliefate de sondaje, ca o gâscă comunistoidă prin iazul plin de lapte şi miere al puterii. Dar eu încă mi-l amintesc prin de tupeu jegos şi arogant în faţa jurnalistului Gabriela Vrânceanu-Firea în anii grei ai opoziţiei USL, sigur pe el ca un maimuţoi necioplit, şi taxat de aceasta cu furie relativ bine justificată. S-a schimbat? Nu. Doar ambalajul şi-a modificat design-ul sub povaţa înţeleaptă a vre-unui consultant.

Ce ne dă nouă prim-ministrul României? Laptele bătut al unor mincinoase "indexări" de pensii sau măriri ale salariului minim, imediat suguşate de inflaţie. Brânza mucegăită a unor creşteri economice făcute din pix, în realitate o economie în plină contracţie, cu un nivel record de firme care se închid şi unul la fel de îngrijorător, dar de mic, al celor care se deschid. Carne la greu... prin zecile de trompete uterine din presă sau "societatea civilă". Ouă colegilor de partid care se îmbogăţesc direct proporţional cu prăbuşirea economică.

Când îl văd pe afişele electorale cu faţa aia de scremut pozat cu telefonul în toaleta Guvernului mă apucă nervii că unii mint atât de tare şi apăsat încât pare că este real. Cred că Ponta preşedinte îl va face regretat pe Băsescu. Ar fi nedrept.

P.S. Mai nou, văd că domnu' Victor a trecut la altileria grea: de la vorbe şi GUG (găleţi de urgenţă ale guvernului) la miracole. Probabil se pregăteşte pentru un post de patriarh sau papă... sau i-a plăcut atât de mult să fie pupat că se gândeşte deja la o carieră post-mortem. 

vineri, 15 august 2014

După un an de guvernare naţional-liberală în judeţul Mureş. Realizările d-lui prefect Francisc Porubschi

Împlinindu-se în aceste zile un an de când Partidul Naţional Liberal a fost chemat la conducerea ţării, ne-am prezentat Domnului Francisc Porubschi, prefectul judeţului nostru, rugându-l să ne înfăţişeze, pentru cititorii ziarului nostru, năzuinţele şi realizările unui an de activitate prefectorială. 
D-sa, cu amabilitatea-i cunoscută, a binevoit a ne pune la dispoziţie toate datele şi toate însemnările necesare unei reale şi obiective expuneri a activităţii acestui an, bogat în realizări din cele mai importante din punct de vedere social, economic, cultural, administrativ. 
Iată cum expune d-l prefect intenţiile şi rezultatele activităţii sale:
„După preluarea administraţiei judeţului Mureş, fixându-mi un program de activitate după necesităţile care erau mai arzătoare şi pe care le ştiam deja de mai înainte, am acţionat imediat în următoarele direcţii:
1. Terminarea edificărilor de şcoli care erau de ani de zile în roşu.
2. Aducerea în bună stare a căilor de comunicaţie şi edificări de noi şosele absolut necesare judeţului.
3. Prevederea locuitorilor cu porumb de hrană şi seminţe.
4. Desecări de mlaştini pentru a reda culturii pământuri întinse şi mănoase, precum şi pentru a salva populaţia de malarie”. 
Condus în primul rând de grija acestor îmbunătăţiri, pe care le credeam absolut necesare, am acţionat cu bune rezultate, având şi sprijinul locuitorilor pe care am ţinut să-i pregătesc prin organele şi serviciile în subordine, în aşa fel încât într-o campanie de permanentă activitate, timp de 11 luni, n-a trebuit să mă servesc de nici o forţă publică pe care mi-o asigura legea.
Paralel cu această activitate am ţinut ca nici celelalte ramuri de îmbunătăţiri să nu lâncezească, ba dimpotrivă, s-a putut vedea în acest an o febrilă muncă în toate direcţiile de ordin agricol, silvic, zootehnic, pomicultură etc., etc. Numirile şi cifrele de mai jos confirmă întrutotul cele spuse de d-l prefect Francisc Porubschi. 
[...]
În afară de acestea s-au mai reparat aproape toate şoselele judeţene s-au făcut unele din nou (Dileu — Oroiu, Mădăraş - Şincai, Crăieşti - Milaş), s-au făcut construcţii de poduri metalice, drenări de şosele, săpături de şanţuri, construcţii de parapete, aşterneri de pietriş, întrebuinţând pentru aceste lucrări 4,013.000 lei. 
Pe lângă această activitate tehnică, având în vedere că judeţul Mureş a fost deficitar în producerea de porumb, şi cum porumbul formează la sate hrana principală, s-a organizat biroul aprovizionării ca prin el să ajungă locuitorii mai uşor şi mai ieftin la porumb. În total pentru hrana populaţiei din acest judeţ s-au adus şi distribuit 406 vagoane de porumb, iar pentru sămânţă 16 vagoane. 
Un punct important a activităţii d-lui prefect Francisc Porubschi, au fost desecările de mlaştini şi regularizările de ape. 
În ţinutul cel mai românesc şi cel mai întârziat în civilizaţie al judeţului nostru, s-a simţit necesitatea, pe lângă construirea unei şosele noi terminată în anul curent, şi desecarea unor mlaştini foarte întinse şi regularea pârâului Comlod. 
[...]
Pe lângă această activitate atât de importantă pentru economia judeţului, d-l prefect Francisc Porubschi a mai acordat o largă atenţie mişcării culturale din judeţ, desfăşurată de diferitele societăţi, participând personal la serbările organizate de despărţământul Astrei din Reghin în comunele: Săcal, Brâncoveneşti, Ibăneşti etc. 
Din cele de mai sus se poate vedea clar marea şi rodnica activitate a d-lui prefect Francisc Porubschi, cuceritorul celor mai frumoase rezultate într-un timp aşa de scurt. 
Judeţul Mureş are în d-sa un harnic conducător, un cinstit administrator, şi mai presus de toate un mare iubitor de dreptate şi de muncă. Despre d-sa se spune că face la prefectură magistratură nu politică. Ca fost magistrat, d-l Francisc Porubschi a adus şi la conducerea judeţului spiritul de ordine, de cinste, de dreptate şi de muncă. 

Articol publicat în Glasul Mureșului, I, nr. 1, 22 noiembrie 1934, p. 4 apud Vasile Netea Publicistică. [Vol.] I. Scrieri din tinerețe. 1928-1940,Târgu-Mureş, 2014,  p.219-222.

marți, 5 august 2014

Anastase Stolojanu, întemeietorul primului partid politic din România

Fiul boierului oltean Stolojan Statie vtori vistier cu rădăcini adânci în judeţul Gorj, s-a născut la data de 6 august 1836 în Craiova decedând însă în Bucureşti la data de 25 iulie 1901, şi-a făcut studiile în capitala Băniei după care a continuat cu Facultatea de Drept la Paris unde şi-a luat şi doctoratul la acelaşi profil.

Întors în ţară în anul 1865 a intrat în magistratură la Craiova ca procuror la Tribunalul Dolj şi la Curtea de Apel din Craiova. A fost ales primar al Craiovei din partea Partidului Liberal în anul 1868 şi a făcut parte din Parlamentul României din anul 1869 fiind ales atât de către liberali cât şi de către opoziţie. Având o foarte bogată activitate politică fiind unul dintre fondatorii Partidului Liberal alături de familia Brătienilor cu care s-a şi înrudit ulterior, fiind şi un politician cu vederi largi a fost desemnat de mai multe ori să conducă destinele mai multor ministere printre care cel de justiţie în perioada 1879-1880, ad-interim la interne 1880 şi 1896, la agricultură, industrie, comerţ şi domenii 1885-1886; 1879-1899, fiind numit chiar preşedinte al camerei.

Pentru activitatea sa deosebită pe tărâmul ridicării ţării pe treptele dezvoltării şi civilizaţiei a primit şi numeroase medalii şi ordine printre care cel de Comandor al Ordinului Steaua României în anul 1878 sau Marea Cruce a Ordinului Coroana României fiind un iniţiat în loja francmasonică Unirea de la Craiova în anul 1872. A publicat în anul 1899 lucrarea Legea învăţământului profesional după ce în anul 1895 publicase Discuţii asupra legii minelor.

Averea lui Stolojanu în Gorj
Familia Stolojanu deţinea în secolul al XIX-lea în judeţul Gorj mai multe proprietăţi printre care cea de la Romaneşti lângă Târgu Jiu, moşiile de la Ţicleni şi Răşina, pe care le-a vândut în anul 1869 lui Constant Gheorghe cu suma de 96000 lei dar şi cea de la Stolojanii de Jiu, actual de oraşul Turceni, însă Stolojanu Anastase a moştenit doar ultima proprietate în acest judeţ. Acesta a mai dobândit ulterior ca zestre din partea socrilor săi o moşie în fostul judeţ Râmnicu Sărat la Henguleşti dar şi moşia cu conacul şi întreg ansamblul arhitectural de la Hereşti din judeţul Ilfov care a fost şi cea mai importantă achiziţie a marelui politician. Aceasta se afla la o distanţă de 35 km sud-est de Bucureşti şi era formată din conacul de piatră construit între anii 1641-1643 şi biserica cu hramul Sfânta Treime ridicată în anul 1644, ambele edificii fiind recunoscute ca fiind construite de familia boierilor Năsturel. Tot aici Stolojanu Anastase şi-a construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea o nouă reşedinţă, un han şi o moară. Din istoria acestui domeniu reţinem că ultimul din neamul familiei Năsturel a fost generalul Năsturel Constantin care fiind împovărat de datorii a vândut această proprietate Prinţului Serbiei, Milos Obrenovici a cărui familie a stăpânit aici până în anul 1881 când a fost cumpărată de către Stolojanu Anastase cu patru milioane lei aur.

Averea din judeţul Gorj a marelui politician liberal, formată din moşia de la Stolojani cu tot ce se afla acolo a primit-o moştenire de familie de la tatăl său Statie dar şi de la unchiul său Constantin zis şi Dinu. Din această moşie în anul 1864 au fost împroprietăriţi 32 locuitori cu câte doi boi cu o suprafaţă totală de 249 pogoane şi 432 stânjeni, alţi 42 de locuitori pălmaşi au fost împroprietăriţi cu suprafaţa de 194 pogoane şi 324 stânjeni, pe lângă aceştia au mai primit pământ de împroprietărire şi 7 locuitori doar pentru casă şi grădină, un preot 498 stânjeni şi biserica satului aceiaşi suprafaţă adică tot 498 stânjeni. Au mai fost delimitate terenuri pentru o piaţă, o zalhana la Jilţ şi o silişte pentru locuitorul Hârgea Grigore. În total i-au fost expropriate peste 500 pogoane.

Pe lângă această proprietate între timp Stolojanu Anastase a mai cumpărat în anul 1880 o moşie în satul Turcenii de Sus de la proprietarul Lungulescu Ion cu suma de 3693 lei şi tot în acelaşi an a mai cumpărat şi de la Plopşoreanu Ion un trup de moşie în suprafaţă de 1527 pogoane situat tot în Stolojani împreună cu o curea în Turcenii de Sus, cumpărate la rândul său de la Gustav Poumay iar acesta dobândind această moşie prin cumpărătură la licitaţie publică în anul 1879 de la moştenitoarea defunctului Otnescu C. anume Otnescu Paulina care fiind alienată mintală a fost reprezentată prin tutoarea sa Stolojanu Zinca din Craiova. Vânzarea celor 1527 pogoane s-a făcut cu suma de 12 galbeni pogonul însumând în total 215307 lei după ce s-a întocmit însă o măsurătoare a acestei moşii de către inginerul Streinescu V. Din acest preţ s-a scăzut suma de 6000 lei conform înţelegerii celor două părţi bani pe care i-a oprit cumpărătorul în vederea achitării taxelor pentru autentificarea acestui contract. Pe moşia cumpărată se aflau case, magazii, pătule, împrejmuiri dar şi pădure.

Pentru o mai bună administrare a proprietăţilor din judeţul Gorj pe care le avea la Stolojani în anul 1890 liberalul Stolojanu Anastase încheie un act de schimb cu locuitorii Groşereanu Constantin şi Ţuculescu Mihalache proprietari de moşii din satul Turcenii de Sus în urma căruia primeşte proprietatea pe care aceştia din urmă o deţineau în Stolojani dar şi un codru de pământ în Ceplea iar cei doi primeau în schimb de la Stolojanu Anastase două curele de pământ, una numită Lunguleasa iar ce-a dea doua Nemţeasca pe care acesta le deţinea în Turcenii de Sus.

Înrudit cu Brătienii
După o viaţă remarcabilă încununată de însemnate realizări, în anul 1901 ilustrul politician îşi află sfârşitul zilelor în Bucureşti lăsând în urma sa o impresionantă avere care cinci ani mai târziu în anul 1906 avea să fie împărţită de moştenitorii acestuia şi anume: Stolojanu An. Olga în calitate de soţie împreună cu fiicele Lia şi Olga şi fii Radu şi Dinu Constantin.

În anul 1904, Stolojanu Lia se căsătoreşte cu marele om politic şi intelectual inginerul Brătianu C. I. Vintilă (1867-1930) cu care a avut un singur fiu pe Vintilă născut în anul 1913 şi decedat în anul 1995, care la rândul său a avut o singură fiică Leiter-Brătianu Despina. Despre ginerele lui Stolojanu Anastase, ilustrul Brătianu C. I. Vintilă putem spune numai cuvinte de laudă, fiind un politician desăvârşit, ocupând funcţia de deputat din partea Partidului Liberal înfiinţat de familia sa împreună cu socrul său, din anul 1901 până în 1930 când a decedat. În luna iulie 1917 a fost numit Ministrul Materialelor de Război iar între 19 ianuarie 1922 şi 9 martie 1926 a fost Ministru de Finanţe iar între 1927-1930 Prim Ministru al României şi Preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

Prin actul dotal încheiat la căsătoria celor doi Stolojanu Lia a primit ca zestre din averea defunctului său tată partea sa indiviză din domeniul de la Hereşti judeţul Ilfov, moşia din Stolojani judeţul Gorj şi moşia de la Henguleşti din judeţul Râmnicu Sărat. Trei ani mai târziu în anul 1907 Olga Margareta sora lui Lia s-a căsătorit cu Florescu Radu Alexandru funcţionar din Bucureşti şi a primit la rândul său ca dotă cota parte din averea defunctului său tată Stolojanu Anastase formată din lotul cu numărul II care i-a fost atribuit conform actului de partaj intervenit între moştenitorii acestuia în anul 1906.

După o perioadă de timp destul de lungă, în anul 1915 soţia defunctului politician împreună cu unul din fii acestuia anume Radu au vândut părţile lor din averea defunctului soţ şi tată de la Stolojani, fiului respectiv fratelui lor Dinu Constantin, primii doi cu domiciliul în Bucureşti strada Cosma numărul 7 iar cel din urmă în strada Italiană numărul 3. Stolojanu Olga a înstrăinat lotul cu numărul III ce i-a fost atribuit în urma partajului din data de 6 mai 1906 iar fiul acestuia Radu a vândut lotul său cu numărul I, preţul fiind 79000 lei pentru lotul lui Stolojanu Olga şi 59250 lei pentru lotul lui Stolojanu Radu. Un an mai târziu cele două surori Brătianu Lia şi Florescu Olga Margareta vând şi ele fratelui lor părţile de moşie pe care le aveau moştenire de la tatăl lor Stolojanu Anastase adică loturile II şi V pe care le dobândiseră în urma partajului din anul 1906.

În urma încheierii acestui contract la moşia de la Stolojani devine proprietar Dinu Stolojanu  care avea să continue pe mai departe administrarea acestei proprietăţi moştenită de atâtea generaţii ale familiei Stolojanu.
Dan Cismaşu

Sursa:

luni, 4 august 2014

Despre eco-liberalism şi zacusca de mere stricate

Mai întâi, să lămurim ce este eco-liberalismul. Aşa cum îi arată numele, este o derivaţie doctrinară a liberalismului de tip dâmboviţean (Liberalismus Nationalus Dâmboviensis) altoit cu pontism, neo-buri-burism şi un soi de chestie care îi face pe toţi ne-oameni (Ahomo Sapiens). Eco-liberalismul a apărut din necesitatea societăţii româneşti de a fi stăpânită de PSD şi din dorinţa bio-elitelor liberale, necunoscute şi pline de virtuţii, de a mai beneficia din gemul guvernamental de lapte şi miere. 

Astfel, doctrina eco-liberală este reprezentată de oameni minunaţi care ne vorbesc despre liberalism de parcă ar fi proprietatea lor intelectuală şi despre Partidul Naţional Liberal ca despre un soi de telefon mobil furat într-un talcioc. Pe lângă aceste manifestări doctrinare, eco-liberalismul înţelege spiritul liberal în sensul în care eşti liber să fii chelner sau lustragiu sau orice lucru care poate servi semenilor tăi socialişti fără a-ţi mai lua libertatea de a mai lua decizii pentru tine însuţi. Un soi de "Ia şi ceas, ia şi moşie, haraşo tovărăşie".

Reţeta de succes pentru fondarea unui curent eco-liberal în câţiva paşi practici:
1. Găseşti un lider cu principii solide eco-liberale, bun încasator, uşor frustrat şi gata oricând să se sucească de la "Eu mor pentru dreapta românească. Să îţi fie ruşine Crin Antonescu şi ăia de fac USL cu tine." la un "Fără USL, viaţa e pustiu".
2. Lui îi adaugi câţiva lideri frustraţi sau disperaţi după un fotoliu ministerial şi faci o mişcare de clarificare doctrinară, dictată dintr-un sediu PSD şi bine trâmbiţată de jurnalioţi sadea.
3. Iei bănuţi din Kiseleff şi cumperi un partid ecologist al muncii pe brânci la PSD pe care îl vopseşti într-unul liberal.
4. Aduni pe lângă marele proiect diverşi parlamentari fără niciun sens în viaţa lor şi gata să uite că votaseră cu câteva zile în urmă, cu două mâini, exact ceea ce acum detestă din toţi ficaţii.
5. În fine, mult buri-buri şi gara-gara prin târg cu doctrina şi liberalii adevăraţi, având asigurat suflatul în foale de către diverşi zarzavagii cu pretenţii de analişti sau jurnalişti.

Poftă bună!